Cum arată 600 de zâmbete?

www.Orasul-Meu.comOrașul Meu, Culorile Mele și Kaufland România și-au dat întâlnire cu cei mici – dar și însoțitorii lor adulți. Pe 2, 9 și 16 decembrie, copiii s-au distrat printr-o serie de petreceri magice de Crăciun organizate deOrașul Meu.

Magia Crăciunului

Împreună cu câteva zeci de voluntari generoși și, bineînțeles, cu ajutorul lui Moș Crăciun, am lucrat fără încetare ca să punem la punct fiecare detaliu. Ne-am asigurat că fiecare dintre cei 600 de copii pe care i-am găzduit la sediul nostru din București va simți din plin magia sărbătorilor.

Voluntarii noștri au fost cei care au avut grijă ca toți copiii – în toate cele trei întâlnirile avute pe parcursul lunii decembrie, să se distreze de minune împreună cu Kaufland și “Orașul Meu, Culorile Mele“. Cei mici au fost întâmpinați cu jocuri interactive și, cum nu se putea altfel, cu un atelier de Terapie prin Artă. Copiii au colorat hărțile noastre uriașe, iar la final, au fost recompensați pentru munca depusă cu o mulțime de dulciuri, pe gustul fiecăruia.

Evident, nicio petrecere de Crăciun nu se termină fără cadouri, cadouri, cadouri. În așteptarea lui Moș Crăciun, copiii au cântat colinde tradiționale și au spus poezii. Moș Crăciun, încântat de efortul copiilor, i-a adus fiecăruia câte un cadou. Până și Moșul a fost copleșit de entuziasmul celor mici și a promis că de-acum înainte îi va vizita regulat.

Hărțile Kaufland – cea mai mare implementare a unui program de terapie prin artă

Petrecerile fac parte din proiectul Hărțile Kaufland. În România și Republica Moldova trăiesc peste 250.000 de copii ce suferă de afecțiuni cronice, precum cancer, HIV, afecțiuni cardiace, renale, hemofilie sau scleroză în plăci. Mulți dintre ei, din păcate, se confruntă adesea și cu alte dificultăți. În multe cazuri, cadourile oferite de Kaufland și “Orașul Meu, Culorile Mele” sunt singurele pe care Moșul le va aduce, Crăciunul ăsta.

Programul nostru de terapie prin Artă este conceput special pentru a reduce anxietatea cauzată de perioadele lungi petrecute în spital. Totodată, prin comercializarea hărților uriașe produse în România și tipărite pe hârtie reciclată, “Orașul Meu, Culorile Mele” a reușit să strângă banii necesari lucrărilor de renovare a câtorva unități medicale din România.

Prin proiectul Hărțile Kaufland, Kaufland România a făcut posibila implementarea celui mai mare program de Terapie prin Artă desfășurat până acum în România 5 000 de hărți de colorat uriașe personalizate, 400 000 de ore de colorat și premii de 5 000 de euro!

Orașul Meu aduce 600 de zâmbete

În timp ce copiii își explorau, curioși, cadourile primite de la Moșul, Iulian Panait, managerul proiectului, a luat pentru câteva minute cuvântul:

“Împreună cu Kaufland Romania, am reușit să aducem 600 de zâmbete pe chipurile celor mici. Ne dorim ca petrecerile de Crăciun “Orașul Meu” să devină, de-acum înainte, o tradiție, să ne deschidem ușile, să primim comunitatea și pe cei mici în casa noastră și să continuăm parteneriatul și în viitor”.

Ne bucurăm că le-am putut fi alături și că le-am putut aducem zâmbetul pe chip în această zi specială. Comandă Hărțile de Colorat Uriașe din magazinul Orașul Meu și ai ocazia să-i sprijini și tu pe micuții care trăiesc cu afecțiuni cronice în România.

Știați că?

Toate produsele "Orașul Meu, Culorile Mele" sunt disponibile de la magazinul nostru on-line la www.Orasul-Meu.com, precum și în magazinele de top cum ar fi: Cărturești, Diverta, eMag. Vânzările noastre ajută asociația noastră să finanțeze renovarea și să dezvolte programele de terapie artistică în instituțiile medicale și orfelinatele din România. Fiecare donație este apreciată călduros.

Vă mulțumim pentru solidaritatea voastră!