Medicii avertizează: 1 milion de copii din România sunt supraponderali

De Andrei Mocanu, Marți, 18.02.2020, www.newsweek.ro

Mai mult de 25% dintre copiii români sunt supraponderali, adică aproximativ 1,1 milioane de copii cu vârsta între 0 și 19 ani, conform medicilor specialiști.

23,5% dintre cei peste 20.000 de copiii înscriși în 288 de grădinițe monitorizate au exces de greutate sau sunt obezi.

Mai mult, un studiu indică o rată a obezității infantile de până la 30% în anumite comunități din țară, copiii români mănâncând în medie de trei ori pe zi, plus dulciuri și gustări dese. De asemenea, studiul relevă că „problema îi afectează mai mult pe băieți decât pe fete și afectează în special copiii de vârstă școlară”, conform unei cercetări realizate de organizația „Asociația Orașul meu, Culorile mele”, creatorul programului național „Ce mâncăm?”.

„În contextul în care mai mult de 25 % dintre copiii români sunt supraponderali, programele de educație nutrițională sunt o prioritate absolută. Vârsta preșcolară este momentul optim de a interveni pentru că în această perioadă se formează deprinderile alimentare și de viață. Acum e momentul ca specialiștii, împreună cu grădinița si părinții să formeze triunghiul de educație și protecție în interiorul căruia îi putem pune pe copiii noștri pe o traiectorie a alimentației sănătoase pentru toată durata vieții lor ulterioare”, a declarat dr. Diana Voican, medic pediatru cu certificare în nutriție pediatrică.

Anul trecut cei 20.000 de copii din România au învățat cum să mănânce sănătos

– 69% dintre copii au știut că se recomandă 60 minute sau mai mult de activitate zilnică, comparativ cu 60% la începutul programului;

– 41% dintre copii știau că MyPlate conține cinci grupe de alimente față de 21% la începutul programului;

– 55% dintre copii au știut că jumătate din farfurie ar trebui să fie fructe / legume față de 22% la începutul programului;

– 64% dintre copii au știut că un sfert din farfurie trebuie să conțină boabe integrale față de 42% la începutul programului;

– 16% alimente nesănătoase inclusiv bauturi carbogazoase.

– 14% mâncare prăjită;

– 13% Bomboane, produse de patiserie, înghețată.

Sursă: Medicii avertizează: 1 milion de copii din România sunt supraponderali

Știați că?

Toate produsele "Orașul Meu, Culorile Mele" sunt disponibile de la magazinul nostru on-line la www.Orasul-Meu.com. Vânzările noastre ajută asociația noastră să finanțeze renovarea și să dezvolte programele de terapie artistică în instituțiile medicale și orfelinatele din România. Fiecare donație este apreciată călduros.

Vă mulțumim pentru solidaritatea voastră!